11 – 17 noiembrie a fost săptămâna educației pentru viață în Craiova şi Timişoara. Asociația Aproape de TINERri și Fly High au organizat Life Education Week, un proiect inițiat în 2017 de Claudia Cochină din dorința de implicare activă în comunitate și de a oferi exemple frumoase de educație atât pentru profesori și părinți, cât și pentru copii. A fost o săptămâna plină de activități! Oameni minunați care îşi doresc educaţie de calitate în România și care vor să aducă valoare în sistemul de învățământ românesc.

 

Luni, 11 noiembrie

35 de profesori de engleză au participat la seminarul gratuit din Craiova susținut de Miles Goodman, directorul academic de la Brooke House College, din Anglia. Atelierul a avut ca scop informarea participanților în legătură cu un subiect nu foarte des întâlnit în România, și anume predarea diferențiată. Ce reprezintă? Care este rolul ei? Este utiă sau nu? Cum o putem aplica într-un mod cât mai eficient la orele de curs? Acestea au fost întrebările cheie la care am primit nu doar răspunsuri, ci și numeroase sugestii și exemple de activități ce pot fi aplicate cu ușurință în procesul educațional.

Miles Goodman surprinde în prezentarea lui un aspect foarte important: fiecare copil este unic și depinde de noi, profesorii cum îi ajutăm să își dezvolte abilitățile și să dobândească  anumite competențe. Astfel, este nevoie de o nuanțare a metodelor de predare folosite, a ritmului de lucru, în funcție de capacitatea de asimilare dovedită de copil si de o evaluare corectă și adaptată.

 

Marți, 12 noiembrie

Inspirăm tinerii și ei ne inspiră pe noi cu energia, entuziasmul și ideile lor grozave. Am petrecut în stil american două ore minunate cu 40 de liceeni de la Liceul Teoretic Henri Coandă şi Liceul Adventist din Craiova. Kacy, profesoară venită din Statele Unite ale Americii la Fly High a împărtășit cu elevii o bucățică din cultura americană de Ziua Recunoștinței. Promovăm trăirea valorilor în sala de clasă și credem în impactul extraordinar pe care valorile sănătoase îl au în comunitate.

Astfel am reușit să combinăm folosirea limbii engleze cu o temă care le-a dat de gândit elevilor și care a inițiat discuții interesante.

 

Joi, 14 noiembrie

În Timișoara 65 de profesori de engleză au beneficiat de sesiunea gratuită de formare susținută de Miles Goodman, directorul academic Brooke House College. Predarea diferențiată a fost de mare interes și pentru profesorii din județul Timiș.   Ne bucură preocuparea cadrelor didactice pentru dezvoltarea profesională și ne încurajează să creăm mai multe contexte de educație relevantă.

Oameni faini și proiecte educaționale frumoase. Seara de 14 noiembrie a fost despre tinerii care au participat la școala de vară din Marea Britanie împreună cu Fly High. Wylie Wright i-a felicitat pe elevii români pentru rezultatele foarte bune obținute la examenul Trinity College London și le-a înmânat certificatele. Un eveniment într-o atmosferă caldă și prietenoasă alături de părinții lor.

 

Vineri, 15 noiembrie

Încurajăm învățarea limbii engleze în contexte cât mai variate și cultivăm interesul pentru lectură.

Life Education pentru cei mici a fost tot un context prin care ne dorim să subliniem importanța educației centrată pe copil și trăirea valorilor în sala de clasă. Prin poveşti şi jocuri, evenimentul nostru de la Ceainăria Bernschutz&CO Craiova a avut scopul de a dezvolta abilităţile lingvistice ale celor mici printr-o vizită în lumea basmelor. ‘Incredibilul băieţel mâncător de cărţi’ ne-a deschis apetitul pentru citit, jocul de mimă inspirat de basme ne-a stimulat creativitatea, iar cărticica din hârtie colorată ne-a pus la încercare abilităţile practice. În plus, copiii au fost fericiţi că s-au putut reîntâlni cu unele din personajele lor favorite şi că am discutat despre cărţile lor preferate. La sfârşitul sesiunii, ne-am bucurat cu toţii de un ceai şi un fursec, în timp ce ne-am amintit de poveştile pe care le citeam înainte de culcare.

Al doilea eveniment s-a desfășurat la Cărturești Craiova, cadrul ideal al prieteniei și al poveștilor.   Am aflat Ce fac prietenii mai bine, alături de Winston, Ralph și Alice, și punem în practică sfaturile lor. Am citit și am ascultat curioși, am căutat în labirintul albastru obiecte din poveste, am construit împreună și am inventat povești, am împăturit hârtie după vechea artă japoneză și am călătorit cu rachetele dincolo de pagini. În călătoria noastră fictivă, am învățat că prietenia înseamnă ajutor oferit și acceptat, colaborare și generozitate.

Evenimentul „Toleranță și integrarea conflictelor, condiție a democrației sec. XXI” organizat în cadrul Liceului Teoretic Henri Coandă a avut ca scop să readucă în spațiul public problema toleranței și să ofere soluții care să îmbunătățească relațiile dintre elevi.   Participanții la eveniment au fost  atât elevi de gimnaziu și de liceu, cât și din cadre didactice  și ONGuri și instituții care lucrează cu tineri: Asociația CEDRU, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport, Asociația AD REM și Asociația Ține de noi.

Din partea Asociației Aproape de TINEri,  Teodora Dobre a prezentat proiectul Eroi, proiect de dezvoltare personală a adolescenților între 12 și 15 ani care se derulează în asociație și în școlile din Craiova. A fost menționat scopul proiectului, mijloacele de comunicare și metodele de educație pe care le folosește dar și impactul pe care îl are acest proiect în viața unui adolescent. Pentru o experiență completă, Teodora a realizat două ilustrații pe care instructorii le folosesc la orele în care interacționează cu adolescenții. Provocarea celor două ilustrații a fost cea de descoperire a valorii fiecărei ființe umane și a înțelegerii barierelor care stau în calea oricărei persoane și care împiedică dezvăluirea propriului sine. Înțelegând și descoperind aceste lucruri la nivel personal, tinerii pot alege mai ușor să fie toleranți și să îi provoace chiar și pe ceilalți din jurul lor să fie toleranți.

 

Sâmbătă și duminică, 16-17 noiembrie

Starbucks Mercur, Craiova a fost locul de întâlnire pentru EROII noștri. Un timp valoros cu adolescenți minunați. Proiectul EROI este întotdeauna parte din seria de evenimente Life Education.   O experiență simplă și eficientă de formare a caracterului, bazat pe valori morale și dezvoltare personală și care se concentrează pe clădirea încrederii în sine și a integrității personale..

Profesorii Fly High au avut o oportunitate de dezvoltare profesională în plus în săptămâna Life Education. Consiliul Britanic investește în formarea profesorilor din România și suntem recunoscători pentru susținerea și implicarea lor activă în educație. Am dedicat sfârșitul de săptămână cursurilor de pregătire B2 First, B1 Preliminary și A2 Key alături de Sam Stevenson, teacher trainer al Consiliului Britanic. Vrem să fim alături de elevii noștri în procesul de învățare și pregătire pentru examinările Cambridge Assessment English.

 

Broșură Life Education 2019 în română, click aici

Life Education 2019 Newsletter, click aici